Biserica Neagră este cel mai cunoscut punct turistic din Brașov și unul dintre cele mai cunoscute din România. Inclusiv turiștii străini care ajung în Transilvania au grijă să nu rateze vizita aici. Află din acest articol marca Toplist cele mai interesante informații despre Biserica Neagră, cea renăscută din propriul foc pentru a ne oferi 6 secole de cultură și istorie!
Biserica Neagră – renăscută din propriul foc
Construcția Bisericii Negre a început în secolul al XIV-lea, pe locul unei biserici chiar și mai vechi. Inițial, a purtat hramul Sfintei Maria, cea care este și ocrotitoarea orașului Brașov. Scopul construirii sale a fost atragerea de noi adepți spre catolicism. Dimensiunile sale sunt impunătoare chiar și pentru tehnicile de construcție moderne, având o capacitate de 5000 de oameni.
Totuși, această biserică nu și-a îndeplinit scopul de a sluji catolicismului, deoarece autoritățile locale ale vremii au transformat-o curând într-un lăcaș de cult evanghelic.
Construcția bisericii a fost finalizată abia la sfârșitul secolului al XV-lea, atacurile tătarilor și turcilor spunându-și cuvântul în ceea ce a însemnat forța de muncă și resursele alocate.
Cel mai greu episod din existența bisericii a fost marele incendiu din 1689, care a spulberat Brașovul. Biserica a ars și ea, rămânând în picioare doar zidurile din piatră, înnegrite de fum. De atunci, biserica și-a căpătat denumirea pe care o poartă și astăzi – Biserica Neagră. Și tot de atunci toată lumea a înțeles că această biserică renaște din propria cenușă precum pasărea Phoenix.
A fost restaurată în secolul al XVIII-lea, însă chiar și în ziua de astăzi se mai fac lucrări pentru aducerea ei la gloria de altădată.
Biserica Neagră – 6 secole de cultură și istorie
Biserica Neagră deține atât de multe recorduri, încât e greu să le numim pe toate. Iată-le pe cele mai importante:
- cea mai mare construcție gotică din România
- cea mai mare biserică gotică din Europa de Sud-Est
- una dintre cele mai mari biserici gotice din Europa
- biserica cu cea mai mare orgă din România
- biserica cu una dintre cele mai mari orgi din Europa
- biserica cu cel mai mare clopot din România
- biserica cu unul dintre cele mai mari clopote din Europa
- biserica cu unul dintre cele mai vechi altare din România
- biserica cu unele dintre cele mai vechi picturi murale din România
- biserica cu cea mai mare colecție de covoare orientale din lume în afară de Turcia
… și lista poate continua. De aceea, Biserica Neagră are un loc de cinste în topul obiectivelor turistice din Brașov. Mai mult decât atât, ea este chiar inima Brașovului, simbolul său și mândria locuitorilor săi.
Comorile Bisericii Negre
Orga Bisericii Negre este faimoasă nu doar în România, ci în toată Europa atât pentru dimensiunile sale impresionante, cât și pentru sonoritatea sa absolut deosebită. De altfel, această orgă este cea mai mare din România și una dintre cele mai mari din Europa. A fost construită la începutul secolului al XIX-lea de către un german. Astăzi, săptămânal se organizează câte un concert la Biserica Neagră ce își încântă auditoriul cu sunetele perfecte ale orgii sale unice.
O altă comoară de neprețuit a Bisericii Negre sunt covoarele sale orientale vechi de 5-6 secole și păstrate în stare impecabilă. Această colecție impresionantă provine din donații particulare și transformă Biserica Neagră în deținătoarea celei mai mari colecții de covoare orientale vechi din lume (în afara Turciei).
Mobilierul din interiorul bisericii și obiectele de cult fac și ele parte din comorile neștiute ale Bisericii Negre: lemn sculptat în stil baroc sau neo-gotic vechi de unul sau două secole! Picturile murale trebuie și ele analizate și apreciate.
De asemenea, trebuie să menționăm clopotul Bisericii Negre, cel mai mare din România. Are o sonoritate deosebită și este foarte apreciat de localnici, dar și de specialiști. Cântărește peste 6 tone.
La exterior, ne atrage atenția și statuia unui băiețel gata să cadă de pe acoperișul bisericii. Circulă mai multe legende locale despre această statuie. Una dintre ele spune că este statuia unui ucenic atât de priceput în construcție, încât și-a făcut gelos meșterul, iar acesta l-a împins de pe acoperișul bisericii. Ceilalți constructori i-au făcut statuia de milă, pentru că a fost ucis nevinovat și într-un mod atât de crud.
Altă legendă spune că această statuie este a unui băiețel foarte obraznic, care stătea printre picioarele meșterilor și îi încurca în timp ce munceau. A alunecat sau a fost împins de pe acoperișul bisericii și a murit. Ulterior, se spune că trupul i-a fost îngropat în zidul bisericii și apoi i-a fost ridicată această statuie.
Cazare în centrul Brașovului
Biserica Neagră este doar unul dintre obiectivele turistice care te vor fascina în Brașov. Așa că nu mai sta pe gânduri! Ia o cazare în centrul Brașovului și vino încoace! Localnicii sunt super, mâncarea este gustoasă, iar distracția este chiar la ea acasă, în inima României! Hai și tu să beneficiezi de un concediu perfect în Brașov! Noi te ajutăm cu cea mai bună cazare, la cel mai bun preț, fără taxe sau comisioane ascunse la rezervare!
Urmărește-ne pe rețelele de socializare