constanta

Un city break și o cazare în Constanța – idee de petrecere a weekendului următor

Te gândești la un city break cu o cazare în Constanța, în orașul simbol al litoralului românesc? Te gândești cum ai putea să îl descoperi în doar 2 zile? Nu îți face griji și ocupă-te de bagaj, urcă-te în mașină și ia-o spre mare! Pentru restul îți oferim noi soluția perfectă pentru un city break de un weekend la mare!

În acest articol vei găsi un itinerariu bine structurat pentru ca în 2 zile să poți explora litoralul și toate frumusețile orașului, cu fiecare activitate detaliată. Evident, e doar ceva orientativ, ca să ai o idee despre cum îți organizezi timpul. Programul ți-l vei putea face după propriile preferințe, noi vrem doar să îți arătăm cât de multe poți face și într-un interval cât mai scurt.

Un city break de top cu o cazare în Constanța – Ziua 1

Noi am fost harnici și ne-am zis că dacă ai luat o cazare în Constanța, atunci trebuie să ai o idee cât mai clară despre ce poți vedea și cum îți poți petrece timpul cât mai eficient. Astfel, am împărțit programul pentru cele 2 zile de weekend în felul următor:

Sâmbătă:

08:30 – 09:00 – mic dejun

09:00 – 12:30 – relaxare pe plajă

10 lucruri care sa nu-ti lipseasca din bagajul pentru vacanta la mare

Pentru a te bucura din plin de briza și valurile mării, nu uita să te protejezi corespunzător de razele ultraviolete. Asigură-te că folosești o cremă de protecție solară cu factor de cel puțin 70, chiar 100, și poartă o pălărie sau stai la umbră pe un șezlong.

13:00 – 15:00 – prânz la unul din restaurantele din Mamaia

Pentru o diversitate de arome și servicii excelente îți recomandăm:

15:00 – 17:00 – plimbare în Parcul Tăbăcăriei

Acesta este unul dintre cele mai frumoase parcuri din Dobrogea, datorită varietății sale de specii de vegetație: sălcii, plopi, chiparoși de baltă, stejari roșii, castani, mesteceni, fagi și magnolii.

Tot aici se află și Țara Piticilor, parcul unde cei mici se pot recrea și distra, iar tu te poți odihni pe o bancă admirând priveliștea. O activitate pentru toate vârstele este mersul pe bicicletă, mai ales pentru că poți închiria biciclete de aici, ca să te poți deplasa până în zona Mamaia.

17:00 – 17:30 – vizitarea bisericii Sf. Mina

Situată lângă Parcul Tăbăcăriei, imaginea bisericii Sf. Mina se oglindește pe suprafața lacului, conferindu-i un farmec aparte, ca dintr-un basm.

17:30 – 18:00 – vizitarea Microrezervației Constanța

Aceasta face parte din Complexul Muzeal de Științe ale Naturii și este un loc unic din orașul Constanța, impresionând prin multitudinea speciilor pe care le adăpostește. Microrezervația cuprinde avifaună acvatică (pelicani, lebede, rațe, gâște sălbatice), avifaună terestră (păuni și fazani) și mamifere (mufloni, cerbi lopătari și căprioare).

18:00 – 18:30 – plimbare cu Telegondola Mamaia

telegondola mamaia

Telegondola a devenit una dintre atracțiile simbolice ale stațiunii, datorită căreia te poți bucura de panorama orașului și a mării. O plimbare durează aproximativ 8 minute și se întinde pe o distanță de 2 kilometri, pe ambele sensuri, la o înălțime de 50 de metri.

18:30 – 20:00 – cina

Un-weekend-la-Constanta

Acum este momentul să alegi unul dintre restaurantele menționate mai sus și pe care nu ai avut încă timp să le încerci.

20:00 – 23:00 – distracție în Satul de Vacanță Mamaia

satul de vacanta

După o zi încărcată cu activități și chiar înainte de a te retrage la locul de cazare, ultima pe lista primei zile este Satul de Vacanță. Acesta cuprinde un complex de restaurante cu specific al tuturor zonelor românești. Atracția principală este parcul de distracții, Luna Park, cu instalații precum: trenulețe, caruseluri, centrifugă, roller-coaster, ciocane etc. Iar pentru iubitorii de înălțimi, există roata, de unde puteți admira priveliștea orașului și a stațiunii pe timp de noapte.

Un city break de top cu o cazare în Constanța după gust – Ziua 2

Bun, acum a venit ziua de duminică, după o primă zi încărcată și un somn relaxant la o cazare în Constanta. Hai să vedem ce mai rămâne de făcut.

Începem cu:

08:30 – 09:00 – mic dejun

09:30 – 13:00 – plimbare și vizitarea obiectivelor din Centrul Vechi

constanta

Centrul Vechi – accesibil de la orice cazare în Constanța

Chiar la intrarea în zona Centrului Vechi, vei putea observa Statuia Lupoaicei, una dintre copiile statuii Lupa Capitolina din Roma. Legenda spune că lupoaica i-ar fi alăptat pe Romulus și Remus, fii ai lui Marte, zeul războiului, și ai preotesei Rhea Silvia.

Următorul obiectiv este Muzeul de Artă Populară. Acesta a fost înființat din dorința întregirii hărții etnografice a României, care să prezinte imaginea tradițională dobrogeană. Patrimoniul muzeului este format din peste 15.000 de exponate, dintre care fac parte colecții uimitoare de icoane pictate pe sticlă și pe lemn, obiecte de ceramică, porturi populare, țesături, podoabe și obiecte folosite de strămoșii români.

Piața Ovidiu

O dată ce înaintezi pe străzile zonei istorice a Constanței, vei ajunge în renumita Piață Ovidiu, unul dintre locurile simbolice ale orașului. Acolo poți admira Statuia lui Ovidiu, un omagiu adus poetului latin, care și-a petrecut ultimii ani din viață la Tomis, în exil.

În spatele statuii se află Muzeul de Istorie Națională și de Arheologie, unul dintre cele mai mărețe muzee din țară. De la înființare până în anul 1977, muzeul a avut mai multe locații și scopuri, la începutul secolului al XX-lea servind drept sediu al Primăriei Constanța. Patrimoniul adăpostit de acesta este unul cu care orașul se mândrește, având peste 430.000 de obiecte, care datează din paleolitic până în epoca modernă, culese din mai multe părți ale lumii.

Moscheea Carol I

O altă atracție este Moscheea Carol I, impresionantă prin arhitectura sa, care îmbină elemente egipteano-bizantine. Ceea ce o diferențiază de restul moscheelor este opțiunea pentru un stil sobru, fapt vizibil prin lipsa ornamentelor tipic religioase. Singurele decorațiuni sunt niște tablouri mici, octogonale în care sunt scrise cu litere arabe numele lui Allah și al profetului Mahomed. Principala atracție este mihrabul, altarul în care preotul musulman susține slujba zilnică.

Artă adevărată, accesibilă cu o cazare în Constanța

Un ultim obiectiv din Centrul Vechi este Muzeul de Sculptură “Ion Jalea”. Aici sunt expuse peste 200 de lucrări ale renumitului sculptor, care, în ciuda infirmității sale, și-a realizat capodoperele cu o singură mână. Printre sursele sale preferate de inspirație se numără creștinismul și viața rurală.

13:00 – 15:00 – prânz la unul din restaurantele din Piața Ovidiu

Unele dintre cele mai populare restaurante din această zonă, cu o varietate de specialități culinare, sunt:

Depinde de fiecare când decidem că ar trebui să ne retragem pentru a ne pregăti de drum, eventual cu un mic interval de odihna la cazare în Constanța. Dacă încă nu ești dispus să-ți iei la revedere și crezi că traficul de seară e mai rarefiat, atunci cine ar putea să spună nu unei activități relaxante precum:

15:00 – 18:00 – plimbare cu velierul pe Marea Neagră

Portul Tomis

Nimic nu se compară cu o plimbare în largul Mării Negre cu velierul împreună cu prietenii sau familia ta. Pregătește-te să navighezi împreună cu delfinii prietenoși care te așteaptă să îi admiri!

Black Sea Naturist Sailing îți oferă această posibilitate incredibilă, într-o croazieră cuprinsă între 2 ore și 5 zile pentru grupuri de maxim 6 persoane.

Plin de energie după un city break în Constanța

Toate lucrurile frumoase trebuie să se și termine. Ce să-i faci? Asta nu înseamnă că nu ai putut petrece câteva zile de relaxare, alături de cei dragi, în care ai văzut cât puteai de mult. Da, știi deja care e treaba, cu platforma noastră poți găsi oricând o cazare în Constanța pe gustul tău.

Arunci un ochi, vezi ce-ți place și apoi discuți direct cu gazda. În felul acesta nu ai parte de taxe suplimentare față de prețul pe care îl vezi acolo. În rest, cum am spus, e după gust. Alegi ce-ți place și te pregătesti de aventura unor zile super relaxante, cu o grămadă de opțiuni cât mai distractive. Poate prinzi chiar și un festival despre care am scris aici.