Despre Iași

Iași – capitala istorică și culturală a României

Orașul-locomotivă al Moldovei, Iași, este, așa cum vom vedea mai jos, capitala istorică a României, dar și capitala sa culturală. Zona sa metropolitană este a doua ca mărime din România, după zona metropolitană a Bucureștiului. Vezi mai jos cum a devenit Iașiul prima capitală a țării și de ce este în continuare considerat capitala culturală a României!

Iași – capitala istorică a României

Iasi fotografii vechi

Timp de 3 secole, din secolul al XVI-lea până în secolul al XIX-lea, orașul Iași a fost capitala Țării Moldovei. După cum știi, pe atunci nu era încă formată România modernă, așa cum o știm astăzi, ci teritoriul era divizat în Țara Moldovei, Valahia sau Țara Românească și Transilvania.

O dată cu Unirea Principatelor Române din anul 1859, Iașiul a fost una dintre cele două capitale, alături de București. Ce s-a întâmplat atunci? Moldova s-a unit cu Țara Românească, formând Principatele Române. Doar Transilvania mai lipsea pentru ca teritoriul românesc să fie sub o singură administrație.

Această ultimă unire s-a produs în 1918, la sfârșitul Primului Război Mondial. Atunci s-a format România întregită și modernă, așa cum o știm astăzi, și capitala s-a stabilit la București. Dar, surpriză! Știai că între 1916 și 1918, cât timp Bucureștiul s-a aflat sub ocupație germană, capitala a fost stabilită la Iași? Da, este adevărat, iată că Iașiul a condus și sudul țării!

Din aceste motive, Iașiul este considerat capitala istorică a României.

Iași – capitala culturală a României

Universitatea Alexandru Ioan Cuza
sursa foto: @harieta_topoliceanu

Iașiul a fost, în mod tradițional, orașul care a condus viața socială, culturală, academică și artistică a întregului teritoriu românesc. Astăzi, mare parte din această moștenire culturală este păstrată. Cunoscut drept capitala culturală a României, orașul Iași este un simbol al istoriei românești.

La Iași se află cea mai veche universitate din România, numită Alexandru Ioan Cuza, și prima școală de inginerie din țară. Anual, peste 60 000 de studenți frecventează cele 5 universități ale orașului. Viața culturală a orașului are în centru Teatrul Național Vasile Alecsandri, primul teatru din România, Filarmonica de Stat, Opera, Ateneul, Grădina Botanică (prima din România și cea mai mare), Biblioteca Centrală Universitară (prima din România), centrele culturale întinse de-a lungul Copoului, gama largă de muzee și case memoriale, multele și valoroasele monumente istorice și religioase.

Tot în Iași, de pe 1 până pe 14 octombrie, este organizat anual cel mai mare pelerinaj din România, la moaștele Sfintei Paraschiva. Așadar, am putea spune că Iașiul este și capitala spirituală a României.

Așadar, Iașiul are:

  • prima universitate din țară, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, pe care o poți vizita în cartierul Copou
  • primul teatru, Teatrul Național Vasile Alecsandri, situat în apropierea centrului civic al orașului, lângă Palatul Culturii și Catedrala Mitropoliei
  • prima grădină botanică, numită Anastasie Fătu, în onoarea celui mai faimos director al ei
  • prima bibliotecă, Biblioteca Centrala Universitară, cu un fond de carte absolut impresionant, frecventată în egala măsură de studenții și intelectualii orașului
  • cel mai mare pelerinaj, cu o durată de doua săptămâni, suprapus peste Zilele Iașiului, moment aglomerat, dar frumos în viața acestui oraș

Ce crezi, merită sau nu titlul de Capitala Culturală a României? Noi zicem că da, un mare DA!

Personalități ieșene

Personalitati iesene
Mihai Eminescu

De Iași și-au legat numele sute de personalități de valoare din domeniul literaturii și științelor, teatrului și cinematografiei, medicinei și sportului etc. Dintre aceștia, este suficient să îi amintim pe Mihai Eminescu, Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu și Emil Racoviță și credem că deja ți-ai făcut o impresie despre viața culturală din Iași, nu?

De neratat în Iași

Lucruri de neratat in Iasi
SURSA FOTO: @lucian_rosu

Ai putea să stai o lună în Iași și să nu apuci să vizitezi tot. Iașiul este, în întregul său, un oraș-muzeu, încărcat de istorie și cultură la fiecare pas. De aceea, am făcut pentru tine o listă cu cele mai importante obiective turistice, pe care le poți parcurge cu ușurință într-un sejur sau chiar într-un city-break, dacă te grăbești. Așadar, iată ce îți recomandăm să vizitezi în Iași:

  • Palatul Culturii, mândria Iașiului
  • Ansamblul Palas, mega-mall-ul din spatele Palatului Culturii, plus parcul aferent, foarte cochet
  • Catedrala Mitropoliei
  • Grădina Botanică (să nu uiți să cobori și la lacul cu rațe sălbatice)
  • Cartierul Copou, parcul Copou și Teiul lui Eminescu, plus Parcul Expoziției
  • Plopii Fără Soț ai lui Eminescu din cartierul Bucium
  • Zona Râpa Galbenă, perfectă pentru fotografii superbe pe înserat
  • Piața Unirii și porumbeii săi emblematici (vino cu câteva firimituri de pâine la tine și vei declanșa un adevărat spectacol zburător)
  • Bojdeuca lui Ion Creangă, emblema Iașiului care apare alături de Palatul Culturii în toate fotografiile
  • Sala Pașilor Pierduți din corpul principal al Universității Alexandru Ioan Cuza, locul romantic în care te vei simți ca un luceafăr eminescian pierdut în contemplarea artei adevărate.

Ia-ți o cazare la Iași și hai să descoperi aici bogății culturale și spirituale nebănuite! Iașiul este una dintre recomandările de bază ale echipei Toplist ca destinație urbană în România.