TOP 4 idei de trasee în Sighișoara

TOP 4 idei de trasee în Sighișoara

Ai atât de multe de văzut și de vizitat în Sighișoara, încât simți că toată experiența te copleșește. Nu știi de unde să începi și ce să alegi. Noi, echipa Toplist, dorim să îți facem viața de călător mai ușoară și, de aceea, îți propunem 4 idei de trasee în Sighișoara.

Pregătit? La drum, atunci!

Traseul istoric – idei de trasee în Sighișoara

Nici dacă ai vrea să ratezi Cetatea Sighișoarei, tot nu ai reuși. Practic, tot centrul vechi al orașului este format din fortificațiile Cetății Sighișoarei. Fiind în centrul orașului, practic te afli în cetate. Ceea ce e fascinant! Având în spate o istorie de 8 secole, măreața Cetate a Sighișoarei este mândria Transilvaniei, dar și a României.

Cetatea Sighisoara
SURSA FOTO: @maria.borsan

Bineînțeles, această Cetate se află în patrimoniul UNESCO. Cândva, a avut 14 turnuri de apărare, dar s-au păstrat până astăzi doar 9 dintre ele. Dintre acestea, este obligatoriu să vizitezi cel puțin Turnul cu Ceas. Acest gardian din piatră al porții Cetății este acum transformat în muzeu. Ceasul care îi dă denumirea are un diametru de peste 2 metri și 7 păpuși care se schimbă între ele, semnificând zilele săptămânii. Sistemul de funcționare este considerat inovator față de tehnologia din zilele noastre, imaginează-ți ce minune era în epoca medievală! De neratat.

Tot în cadrul traseului istoric, îți recomandăm să mai vizitezi Muzeul Municipal de Istorie și Artă Feudală, Casa Breslelor și Casa Vlad Dracul. Iată 4 obiective pentru o zi dedicată istoriei din Sighișoara!

Traseul religios

Dacă spiritualitatea este cea care te-a condus până în inima Transilvaniei, atunci îți recomandăm să aloci cel puțin o zi pentru a parcurge traseul religios din Sighișoara. Nu trebuie să ratezi Mănăstirea Sighișoara cu praznicul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, aflată la doar 4 km de Cetatea Sighișoarei. Alt obiectiv religios important este Catedrala Ortodoxă Sfânta Treime, aflată chiar pe malul Târnavei Mari. De asemenea, ar fi bine să nu ratezi Biserica Romano-Catolică, Biserica leproșilor, Biserica lutherană din Deal, Biserica Mănăstirii Dominicane, Biserica Reformată și Sinagoga. Iată, un traseu cosmopolit, ce include majoritatea confesiunilor, pentru un oraș aflat la răscrucea civilizațiilor medievale!

Biserica Sfanta Treime din Sighisoara
SURSA FOTO: @travelmvmt

Traseul natural

Pentru cei care se bucură de liniște, natură, aer curat și peisaje, propunem în cadrul topului nostru cu idei de trasee în Sighișoara traseul natural. Nu ar trebui să ratezi Rezervația Naturală Breitea, Castrul Roman Stenarum, Cetatea Dacică, Grădina Centrală, Dealul Turcului și Pădurile Stejăreni și Daneș. Acestea nu doar că te vor încărca cu energie pură, aer curat și liniște, dar îți vor oferi și ocazia unor fotografii excelente, atât pe timpul zilei, cât și la apus. Urmăritorii tăi de pe Instagram vor vrea și ei să trăiască ceea ce tu arăți prin imagini!

Traseul distracției – plus alte idei de trasee în Sighișoara

Indferent de vârstă, trebuie să participi la cel puțin un festival desfășurat în Sighișoara. Și ai de unde alege! Festivalul Medieval din luna iulie, Festivalul de Blues din luna februarie, Festivalul de Film din luna iunie, Festivalul Fanfarelor din luna septembrie, Festivalul de Muzică Academică din luna august, Festivalul Interetnic și multe-multe altele. În orice sezon alegi să vii la Sighișoara, distracția de calitate te așteaptă!

Festivalul Medieval Sighisoara
SURSA FOTO: @lovelystrangerin

Vrei mai multe idei de trasee în Sighișoara? Bineînțeles, mai sunt multe altele de vizitat aici care nu pot fi încadrate neapărat în unul dintre cele 4 trasee. Te lăsăm să descoperi singur obiective precum Casa Rosenthal, Casa cu Cerb, Casa Venețiană, Casa de pe Stâncă, Gangul Babelor sau Piața Boemă.

Ce mai aștepți? Ia-ți o cazare în Sighișoara, pregătește bagajul și hai într-o aventură!