Stațiunea Predeal, una dintre perlele de pe coroana Brașovului, este situată la altitudinea de peste 1000 de metri. Indiferent de sezon, acest loc de basm îți promite odihnă, relaxare și sănătate. Află din acest articol marca Toplist cum și de ce vei avea o vacanță perfectă la Predeal!
Vacanța perfectă la Predeal

Nu există român să nu fi auzit de Predeal și puțini sunt cei care încă nu au vizitat acest loc superb din România. De asemenea, numărul turiștilor străini este în creștere de la an la an. De ce? Pentru că Predealul este, într-adevăr, un loc de poveste. Iarna își îmbracă haina sa albă și sclipitoare cu care îi întâmpină pe entuziaștii sporturilor de zăpadă, iar vara se încununează cu haina sa cea verde și curată, potrivită pentru sufletele romantice, dar și pentru cele aventuriere.
Stațiunea Predeal este o zonă perfectă pentru sport și mișcare în aer liber, indiferent de anotimp. Ce activități poți face în Predeal? Ei bine, iarna poți face ski sau snowboarding, poți face ture cu snowmobilul, poți face alpinism montan, trasee montane sau, pur și simplu, poți patina împreună cu familia ta.
Vara, pe de altă parte, poți face plimbări prin pădure în aer liber pe traseele marcate, poți închiria biciclete și ATV-uri, poți face echitație, bungee jumping, paragliding, poți juca tenis sau poți înota la piscinele oferite de unitățile de cazare.
E clar, Predeal este stațiunea ideală pentru orice anotimp!
Predeal – stațiune de recuperare

Totuși, puțini știu că Predealul nu este doar pentru cei care caută mișcare, distracție și adrenalină. Știai că în Predeal găsești și cel mai pur aer pentru sănătatea ta? Acest orășel este considerat o adevărată zonă de recuperare, datorită aerului său curat și pur. Bolile care se ameliorează cu acest aer sunt:
- nevroza astenică
- burn-out-ul
- suprasolicitarea fizică și intelectuală
- tulburările endocrine
- tulburările de creștere la copii.
Factorii care fac aceste ameliorări posibile sunt: aerul curat, fără alergeni și fără praf; bogăția de ozon și raze ultraviolete sănătoase; atmosfera puternic ionizată; presiunea aerului scăzută.
Clima din Predeal este tipic montană, cu veri răcoroase și ierni reci. Furtuni de zăpadă se întâlnesc extrem de rar în această zonă, însă stratul de zăpadă este de obicei consistent.
În anul 1992, orașul Predeal a fost certificat de către Guvernul României ca stațiune climaterică, fiind astfel confirmate beneficiile terapeutice ale timpului petrecut aici.
Așadar, Predeal nu este doar un loc de poveste, în care vii doar ca să te distrezi. Vacanța la Predeal se poate transforma chiar și într-o doză de sănătate pentru întreg sezonul, pentru adulți și copii! Și asta fără să faci nimic! Doar pur și simplu venind și stând câteva zile în aerul sănătos de la Predeal!
Vacanța la Predeal – sursă de adrenalină

Bineînțeles, Predealul este locul perfect și pentru cei care caută stropul de adrenalină care să le definească vacanța perfectă. Cele peste 5000 de locuri de cazare din Predeal sunt permanent ocupate de cei care știu să trăiască viața cu intensitate maximă!
Cele 8 pârtii de schi din Predeal, cu diferite grade de dificultate, fac deliciul celor care practică ski sau snowboarding. De asemenea, stațiunea este dotată cu telescaune și teleschiuri.
Obiective turistice din Predeal

Obiectivele turistice din Predeal și din împrejurimi sunt si ele ofertante. Cele mai importante, pe care nu trebuie să le ratezi sub niciun pretext, sunt:
- Mânăstirea Predeal
- Cimitirul Legionar din Predeal
- Vila Mareșalului Antonescu
- Canionul Șapte Scări
- Cascada Tamina
- Peștera de Gheață
- Cheile Râșnoavei
Bineînțeles, putem considera că peisajul natural din Predeal este un obiectiv turistic în sine. Oriunde te uiți, vezi pădurea maiestuoasă și munții puternici. Toate unitățile de cazare îți oferă o priveliște superbă: iarna albă și strălucitoare, iar vara verde și sănătoasă. Chiar și toamna are un farmec aparte aici: pădurea se transformă într-o pictură uriașă în nuanțe de verde, galben și roșu. Iar primăvara este de vis, cu parfumul său proaspăt și rece.
Cazare la Predeal
Unitățile de cazare din Predeal sunt la nivel occidental. Din acest motiv, stațiunea Predeal este considerată a fi una premium pe teritoriul României.
Noi, echipa Toplist, te ajutăm să rezervi o cazare atent verificată, ce îndeplinește cele mai înalte standarde de curățenie. Verificăm atent fiecare unitate și le selectăm doar pe cele care oferă condiții premium la un preț decent pentru clienți. Nu percepem taxe sau comisioane ascunse pentru rezervările făcute pe site-ul nostru. Astfel, ai garanția că beneficiezi de cel mai bun preț posibil și, bineînțeles, vei putea lua legătura direct cu proprietarul.
Cum alegi o cazare în Predeal? Intri pe Toplist.ro, alegi destinația, alegi unitatea de cazare care îți convine cel mai mult și… vacanța e gata! Îți urăm spor la făcut bagajele, nu uita acasă căciula, mănușile și aparatul foto! Cu țuică fiartă și vin fiert te așteptăm noi aici, nu este nevoie să le aduci cu tine! 🙂
Urmărește-ne pe rețelele de socializare