Indiferent ce anotimp e, o escapadă de o zi în Sinaia este întotdeauna binevenită. Așa ne-am gândit și noi, echipa Toplist, când, fără să programăm prea mult, ne-am urcat în mașină și am plecat. Află din acest jurnal de călătorie ce poți să faci în Sinaia dacă ai doar o zi la dispoziție!
O zi în Sinaia
Așadar, am pornit cu noaptea în cap, ca dimineața să fim deja în Sinaia. Am vrut să avem o zi întreagă la dispoziție. Traseul până aici este fantastic de frumos din orice direcție ai veni și orice anotimp ar fi: vei trece prin păduri, printre munți, pe lângă susururi de apă. Vara este totul verde și curat, fără urmă de poluare, iar iarna totul este alb, iar aerul rece parcă îți dă o nouă forță.
Trecând prin sate, îți aduci aminte (încă o dată) de farmecul micilor așezări românești. Spre deosebire de agitația din București, Iași sau Constanța, aceste mici așezări parcă au o relație specială cu timpul. Parcă pentru ele timpul este mai îndurător și trece mai greu.
Când am ajuns la Sinaia, am lăsat mașina în siguranță într-o parcare cu plată. Am continuat pe jos. Orașul acesta e atât de frumos, încât e păcat să îl parcurgi cu mașina. Așadar, iată ce am făcut o zi în Sinaia:
Gondola – de neratat într-o excursie de o zi în Sinaia

Prima dată, am pornit pe jos spre gondolă, ca să urcăm pe munte și să ne bucurăm de acolo de priveliștea asupra întregii stațiuni, de aerul curat și de puritatea muntelui. La punctul de îmbarcare în gondolă poți ajunge fie pe potecă prin pădure, fie pe asfalt, înconjurând pe drumul pentru mașini.
Cursa cu gondola durează aproximativ 2 minute, însă vor fi două minute din viața ta bine cheltuite. Priveliștile îți taie respirația în orice direcție ai privi. De aici, de sus, vezi toată Sinaia și vezi chiar și Castelul Peleș.
După ce am ajuns în vârful muntelui și ne-am îmbătat cu aerul curat și poalele muntelui întinse la picioarele noastre, ne-am întors în Parcul Național din Sinaia. Îți amintim că la cota 1400 trebuie să schimbi gondola, dacă vrei să urci până la cota 2000. Îți recomandăm să cumperi un bilet combinat dacă intenționezi să folosești ambele gondole, pentru a beneficia de un preț mai bun.
Parcul Național din Sinaia
Ce să facem aici? Simplu! Dacă tot am condus cu noaptea în cap și am început ziua pe vârful muntelui, în Sinaia, ne-am gândit că ar trebui să continuăm tot cu un pic de mișcare. Aici, în Parcul Național, am închiriat biciclete pentru o oră și ne-am plimbat, am râs, am vorbit, ne-am bucurat de natură și de compania fantastică a colegilor de la Toplist.ro.
Dacă nu o să vrei sau nu o să poți închiria o bicicletă, poți să te plimbi pe jos sau poți să mergi la unul dintre restaurantele din zonă. Se mănâncă foarte bine și la prețuri decente. De regulă, porțiile sunt mari și includ garnituri.
Cel care nu e șofer poate încerca și berea locală. Nu o să îți pară rău! Îți spunem doar atât: faptul că e făcută cu apă de izvor din inima munților contează foarte mult!
Întoarcerea în oraș este foarte rapidă și ușoară cu gondola.
Parcul Ghica din Sinaia
Ajungând înapoi în oraș, ne-am dat seama că ar trebui să mâncăm ceva. Rapid. Așa că am mers pe jos până în Parcul Ghica, ne-am odihnit, am mâncat și băut cafea la una dintre cafenelele care se întind de-a lungul parcului, apoi (bineînțeles) ne-am plimbat 15 minute prin parc, ca să ne facem digestia cum trebuie. Noi, cei din echipa Toplist, ne menținem în formă pentru a putea călători în toată România! Așa verificăm și alegem cele mai bune unități de cazare unice în România și ți le punem la dispoziție pe site!
Mânăstirea Sinaia

Fiind abia ora amiezii, am avut de ales: fie revizităm Castelul Peleș, fie mergem la Mânăstirea Sinaia. Toată lumea din echipă văzuse cel puțin o dată Peleșul, însă mai mult de jumătate din echipă nu văzuserăm Mânăstirea Sinaia, așa încât alegerea a fost simplă. Am mers la mânăstire.
Totuși, dacă nu ai văzut niciuna dintre ele și timpul nu îți permite să le vizitezi pe amândouă (dacă stai doar o zi în Sinaia), îți recomandăm ca tu să alegi Castelul Peleș.
Dacă vei vizita Mânăstirea Sinaia, vei (re)descoperi un loc frumos și liniștit, încărcat cu energie pozitivă, unde îți va face plăcere să te odihnești pentru jumătate de oră, departe de agitație și gălăgie.
Casino Sinaia

În încheierea acestei excursii de o zi în Sinaia, am mers pe jos până la Casino Sinaia, una dintre clădirile cu cea mai frumoasă arhitectură și istorie din zonă.
Apoi, am mers spre mașină. Era timpul ca excursia noastră în Sinaia să se încheie.
Cazare în Sinaia
Dacă tu vei sta mai mult de o zi (și sperăm să îți permită timpul să o faci), îți va trebui o cazare în Sinaia. Nu uita că direct de pe Toplist rezervi cea mai bună cazare, la cel mai bun preț, în cel mai ușor mod! Fără taxe și comisioane ascunse! În plus, fiecare cazare este verificată de noi. Ne asigurăm că tu nu o să ai parte de suprize neplăcute pe parcursul vacanței tale.
Urmărește-ne pe rețelele de socializare