Stațiunea Bușteni este unul dintre locurile perfecte pentru schiat din România, atât pentru adulți, cât și pentru copii. Nu ai experiență? Nicio problemă! Cu toții am început de undeva și sigur nimeni nu s-a născut pe schiuri. Citește în acest articol marca Toplist 5 de sfaturi și recomandări de top pentru copiii și adulții care fac schi iarna aceasta pentru prima dată la Bușteni sau oriunde altundeva.
Schi la Bușteni – sfaturi de top pentru adulți
Stațiunea Bușteni este, într-adevăr, garanția unei vacanțe perfecte. Pârtiile din Bușteni sunt vânate atât de cei experimentați, cât și de cei care abia învață să schieze. În plus, obiectivele turistice și traseele montane din Bușteni sunt și ele ofertante pentru toate tipurile de turiști.
Dacă faci schi la Bușteni sau în orice altă stațiune montană pentru prima dată, iată sfaturile și recomandările noastre:
1. Antrenează-te puțin în avans

Nu te îngrijora! Nu îți trebuie mult. Câteva plimbări lungi seara și câteva genuflexiuni și abdomene în fiecare zi ar trebui să te pună în formă ca să reziști pe schiuri o zi întreagă. Dacă ai probleme cu genunchii, cu gleznele, cu încheieturile de la mâini sau picioare, cu coloana vertebrală sau cu umerii, îți recomandăm să te consulți înainte cu medicul tău și să obții confirmarea lui că e în regulă să schiezi.
2. Cumpără ski pass-ul în avans dacă faci schi la Bușteni

Înainte să mergi pe pârtie (chiar și cu câteva zile înainte), cumpără online ski pass-ul. Te va ajuta să eviți cozile de la casa de bilete. De asemenea, online poți prinde oferte, promoții și discounturi care nu există la casa de bilete.
Ski pass-ul este cartela de acces necesară pentru a folosi instalațiile de cablu care te aduc înapoi în vârful pârtiei după coborârea pe schiuri.
3. Cumpără sau închiriază echipamentul din timp

Pentru a evita aglomerația, mergi la magazinele de profil și cumpără sau comandă online echipamentele de schi: schiuri, bețe, cască, ochelari, clăpari. Ai grijă să le iei pe dimensiunile potrivite. Evită să le cumperi chiar înainte de a pleca la munte, deoarece ai putea nimeri un moment în care stocurile s-au epuizat și cumperi ce găsești rămas de la alți clienți.
De asemenea, poți închiria echipament în avans de la centrele de închirieri din Bușteni sau din oricare altă stațiune. Închirierea în avans îți garantează că în zilele în care ai tu nevoie găsești echipament pe dimensiunile tale de închiriat. Dacă mergi fără rezervare direct la centrul de închirieri, poți avea supriza neplăcută să nu găsești nimic de închiriat pe mărimea ta și va trebui să te mulțumești cu o mărime mai mică sau mai mare. Ceea ce e absolut contra-indicat când faci schi la Bușteni sau oriunde în altă parte.
4. Înscrie-te la instructaj în avans dacă faci schi la Bușteni pentru prima dată

Dacă nu ai mai schiat niciodată sau poate ai mai schiat o dată anii trecuți, trebuie să iei niște ore de la un instructor de schi. Poți rezerva un loc în avans la un instructor, ca să nu riști să nu mai aibă nimeni locuri la instructaj exact când ai tu nevoie și astfel să pierzi zile prețioase de concediu fără să schiezi.
5. Împachetează inteligent

Cea mai bună tehnică de a te îmbrăca la schi este tehnica “cojilor de ceapă”, adică în mai multe straturi. Un tricou, o bluză pe deasupra, un pulover și geaca de schi ar trebui să fie mai mult decât suficient. Dacă te încălzești, poți da jos una dintre ele. Nu uita de fular, mănuși, șosete adecvate, ochelari de schi și cască de protecție.
De asemenea, să nu îți lipsească o cremă de soare (razele sunt la fel de nocive iarna ca și vara și cel mai probabil vei schia și pe soare) și un balsam de buze (de la frig și vânt îți vor crăpa buzele dacă nu folosești balsam în mod regulat). Dacă unitatea de cazare din Busteni pe care ai ales-o are piscină, spa, ciubăr sau saună, nu uita să îți iei și costumul de baie.
Cazare la Bușteni sau în orice alt loc din România
Vacanța nu este perfectă fără o cazare de nota 10. Iar pe Toplist.ro găsești exact ce îți trebuie: condiții super, la prețuri prietenoase, fără taxe și comisioane ascunse! Așa că, atunci când cauți o cazare la Bușteni sau în orice alt loc din România, îți stăm la dispoziție cu cele mai bune sugestii! Ai încredere în noi, rezervă o cazare de pe Toplist și… distracție plăcută!
Cum funcționează? Intri, alegi, rezervi și asta e tot! Noi ne ocupăm de verificarea fiecărei unități de cazare în parte, pentru ca tu să mergi la sigur și să nu ai nicio emoție! Vei putea comunica direct cu proprietarul în orice moment, astfel încât să îi transmiți cererile tale speciale. Mai ușor și mai sigur de atât nu se poate! Vacanță frumoasă, oriunde decizi să mergi!
Urmărește-ne pe rețelele de socializare